ÎMBRACAT SAU DEZBRACAT ?

 

 Îmbrăcat sau dezbrăcat? O dilemă veche, nu chiar de când lumea, dar care a făcut carieră în ultimii două mii de ani. De unde această luptă încrâncenată pentru sau împotriva trupului gol? Să încercăm măcar să înțelegem dacă, într-adevăr, aceasta este o problemă îndeajuns de serioasă ca să stârnească patima unor instituții istorice de atâta vreme!

 

Cea care a atras atenția oamenilor asupra goliciunii lor naturale, mai firească decât orice ordonare a ființei în grile prefabricate de mintea omului, a fost instituția care și-a arondat credințele religioase ale omenirii. Ca și cum, îmbracați, oamenii și-ar schimba brusc și într-un definitivat mereu amenințat de căderea nopții, substanța capabilă să digere sensurile și rosturile ființei naturale proprii, da, îmbrăcați, oamenii gândesc altfel, mai coerent, mai riguros, mai lucid – adică, rece!, și submisiv, dincolo de paravanul vestimentar decorativ și clădind ierarhii, în spatele căruia adevărul gol-goluț își revendică destul de confortabil dreptul de autor al unei subiectivități de uz strict personal, secretă și intangibila! O duplicitate greu de controlat și care ar putea să pară chiar încurajată de alte instituții istorice, care cu timpul s-au îndepărtat de rigidele structuri ordonatoare de credință și convingeri religioase: instituțiile și structurile arondate politicii și activitățiilor sociale.

Omul secret, cel care așează pe chipul și corpul său astfel escamotat măști nenumarate și mincinoase, este scopul pe care istoria conștiinței universale, în evoluția sa de neoprit, l-a forjat în mii de forme, cel puțin până acum. Și totuși, mintea încăpățânată a rămas atașată de goliciunea originară, acea unica și inegalabilă formă în care ne facem intrarea în lume, alunecând irepresibil prin canalul aducător de viață al misterului feminin.

Cu toate acestea, suntem victime ale unei manipulări cel puțin grosolane, dacă nu chiar asasine. Asasine, pentru că ne ține departe, dacă nu chiar ucide legătura noastră firească cu natura manifestată în noi: trupul. Dacă la începutul poveștii noastre ca ființe întrupate se afla un trupușor gol, blând, încăpățânat să trăiască și mereu revendicând căldură, iubire, atenție și hrană, mai apoi, devenind conștienți de trupurile noastre, suntem obligați chiar de argumentele evidente și, uneori, contondente ale vieții de zi cu zi, să ne confundăm cu ele. Din mijloc al supraviețuirii noastre, trupul, suntem învățați, devine scopul existenței noastre ca oameni. Și, pentru a nu persista într-o greșeala fatală la care ne îndeamnă această lume a consumului, în care obiectul acestui consum devine chiar trupul nostru – și asta, fără ca noi să o știm -, intră în scenă un personaj deja cunoscut care ne atrage atenția asupra păcatului pe care îl reprezintă acest trup. Din acel moment, bulversarea nu mai poate fi oprită, ea devenind, prin eforturi constante, un element al conștiinței noastre subiacente. Cu ea ne vom lupta în fel și chip, nelăsând nici un moment de răgaz și de bucurie sufletului (care are ca suport tocmai corpul fizic și prin care el se bucură de viață), alimentând la tot pasul conștiința vinovăției noastre pentru aspectele naturale ale ființei, pentru existența noastră în lume! 

            Dar, mai mult decât trupul natural ”așa cum l-a lăsat Dumnezeu”, tehnologia chirurgicală transformă unele dintre corpuri în imagini ale perfecțiunii, și, atunci, chiar că avem o problemă! Un trup perfectat în tot felul de upgrade-uri este singurul care merită aratat, chiar cu obstinație! Cei care nu au trupuri perfecte să mearga la biserică, să nu îndrăznească să și le arate! Și dacă nici nu mai sunt tineri, să facă bine să dispară din peisajul incitant al vieții acestei lumi! Este mesajul pe care îl primesc oamenii, voalat, în fiecare zi caâd butonează telecomanda sau frunzăresc revistele. Frustrările și neînțelegerea acestei stranii situații, dar și a altora, îi îmbolnăvesc pe oameni, împingându-i la gesturi ciudate și inexplicabile, împotriva naturii: sinucideri, gânduri sumbre la marginea depresiei adânci, tristețe, boli de tot felul urmare a blocajelor curgerii energiei în corp și provocate de gânduri nepotrivite și, mai presus de toate acestea, un sentiment de incompletitudine cât tot universul. Oare de ce sensul cuvântului „paradis” este „locul placerilor”, iar Paradisul este un loc de neatins, ni se spune, aici, pe Pamant? Mai să fie!? Nereusită „punere în scenă”!  (VA URMA)

About the Author

4.371 thoughts on “ÎMBRACAT SAU DEZBRACAT ?